PAMFLET: Pietreni atacaţi de canguri pe muntele Pietricica

Incident mai puţin plăcut petrecut marţi după-amiază în Piatra-Neamţ. Fiind sărbătoare, pietrenii cu timp liber au căutat diferite metode de a-şi petrece ziua. Un grup de cetăţeni din oraş s-au gândit să urce pe Pietricica pentru a face un grătar la înălţime, lângă releu, dar şi să îngroaşe stratul de gunoaie deja existent sus. În timp ce pregăteau focul au fost atacaţi de mai mulţi canguri furioşi. La sosirea noastră oamenii erau în stare de şoc, dar Gratargiu Vasilică a putut să ne spună ce s-a întâmplat: „Dom`le, aşa ceva nu am văzut în viaţa mea! Au apărut de nicăieri, ţopăiau şi aveau nişte buzunare mari în faţă. Fiind sărbătoare, am crezut că-s nişte popi deghizaţi care vin pentru a strânge bani pentru biserică. Numai la ei mai vezi buzunare aşa mari în faţă, dar m-am înşelat. Unul dintre ei a venit spre mine şi printr-o mişcare gen „Ciki Cean”, mi-a tras una direct în piept de-am căzut instantaneu. Am avut mare noroc că stratul de pungi şi pet-uri de pe jos mi-a atenuat căzătura. Totul a durat câteva secunde… n-am avut timp să vedem câţi erau. Se pare că ne-au furat plasele cu micii şi berea. Suntem mulţumiţi c-am scăpat cu viaţă.”
Incredibil, dar mai nou în Piatra-Neamţ a mai apărut şi problema cangurilor maidanezi. Primăria abia făcea faţă provocării câinilor fără stăpân. Cu siguranţă cangurii vor mai face şi alte victime. Preconizăm că odată cu venirea iernii vor veni la pubelele de gunoi din oraş în căutare de mâncare. Pietreni, pregătiţi-vă aparatele foto&video!

Andrei

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate