Descoperire incredibilă în pârâul Cuejdi – Pamflet

bere-boscaw-300x300.jpgIncredibil! Descoperire uimitoare facută de doi pescari amatori în albia pârâului Cuejdi. În timp ce pescuiau de pe marginea noii parcări suspendate peste pârâu, în Zona scărilor de la Spital, au observat ceva neobişnuit printre gunoaiele şi aluviunile aduse de apă. Spre norocul lor, se pare că au găsit petul de bere de 2,5 litri din care a băut Ştefan cel Mare înainte de o bătălie importantă împotriva turcilor. Unul dintre cei doi pescari afirmă: “Mă aflam la pescuit împreună cu prietenul meu, Vasilică. Era o zi obişnuită de pescuit pe Cuejdi, mai prinzi un şlap, o şosetă, un peştişor amărât… când am văzut un pet neobişnuit. La prima vedere părea unul din producţia autohtonă din ziua de azi, dar când m-am uitat mai atent am rămas uimit. Era unul din vremea lui Ştefan cel Mare, unul din acelea despre care auzi în legendele urbane. Am coborât în pârâu şi m-am uitat de aproape… era un pet BOŞCAW din vremea lui Ştefan cel Mare, îmi tremurau mâinile, ce mai… L-am chemat şi pe Vasilică să vadă, într-adevăr era un pet de BOŞCAW. Legenda urbană spunea în acea vreme: “Cine bea bere BOŞCAW, va fugi ca un armăsar”, desigur, cu diferite înţelesuri. Nu-mi vine să cred c-am dat peste astfel de comoară, tocmai aici în albia pârâului Cuejdi. Pe această cale vreau să rog Primăria oraşului Piatra-Neamţ să nu cureţe vreodată albia pârâului Cuejdi. Nu se ştie niciodată peste ce comoară dai în acest pârâu”.

Andrei

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate