[VIDEO] Parcul auto al Poliției municipiului Piatra-Neamț, înnoit cu o supermașină blindată, de 120.000 euro

0
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este maxresdefault-1024x576.jpg

T-98 Kombat, o supermașină rusească, blindată, este noua achiziție a Poliției municipiului Piatra-Neamț. Conducerea IPJ Neamț, cu sprijinul MAI, a reușit să facă această achiziție de nici mai mult nici mai puțin 120.000 euro pentru a oferi mai multă siguranță angajaților săi de la municipiu.

Produs în St. Petersburg, Rusia, T-98 Kombat este unul dintre cele mai rapide vehicule offroad din lume, cu o viteză maximă de 180 km/h. Vestea bună este acum că angajații polițiști vor ajunge mai repede la serviciu prin gropile tip offroad de pe șosea.

T-98 conține navigație prin satelit (ca să nu se rătăcească polițiștii pietreni în misiune), un ecran plat de televiziune (pentru cât așteaptă la pândă șoferii care depășesc viteza legală), climatizare pentru vremea neprielnică jobului de polițist, precum și un interior care conține un amestec de piele și lemn, hipoalergenic, pentru a nu afecta epiderma celor care o utilizează. Toate echipamentele de rulare și electronică sunt furnizate de General Motors.

Pare a fi cel mai puternic blindat care va proteja ocupanții de gloanțe, fiind dotat cu pușcă, cu mine și cu capcana. Așadar, misiunile în cartierele Văleni și Gara Veche vor fi floare la ureche.

Acum vine și vestea proastă. Conducerea IPJ Neamț nu a luat în calcul consumul exagerat de mare de combustibil al acestui autovehicul, motiv pentru care s-a decis folosirea lui pe post de buncăr, în caz de condiții de forță majoră. Ocupanții vor fi protejați chiar și de foc în interior, însă fiind locuri limitate, polițiștii ocupanți vor fi trași la sorți.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate