Turnul lui Ștefan cel Mare va fi dat pe mâna turcilor

0

O companie cinematografică turcească a reușit să obțină de la autoritățile locale din Piatra-Neamț un acord de principiu cu privire la un contract de concesionare pe 10 ani a Turnului lui Ștefan cel Mare.

Întrucât are o vechime foarte mare, nu poate fi evaluat la prețul unei clădiri noi în Piatra-Neamț.

Vestea bună este că prețul cu care va fi concesionat va acoperi factura la curent a instalațiilor electrice montate de sărbători pentru toată durata sezonului de iarnă, fiind practic o gură de aer proaspăt pentru municipalitate.

De altfel, din cauza datoriilor foarte mari la bănci ale primăriei, angajații au devenit raw-vegani și de câțiva ani mănâncă doar frunze de păpădie crescute prin curtea instituției unde lucrează. Cu așa ofertă de la turci, vor putea reveni măcar de sărbători la un meniu românesc tradițional.

Scopul concesionării este acela de a transforma Turnul lui Ștefan cel Mare într-un studio ultra-modern pentru turnarea unei noi telenovele turcești care va fi difuzată în premieră în România, în semn de recunoștință pentru buna colaborare cu autoritățile române.

Mahomed XXL Turnuleț

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate