Vezi unde vor fi amplasate urnele mobile pentru alegerile europarlamentare

0
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este urna-1024x576.png
Foto cu caracter ilustrativ. Gropile nu mai sunt acolo

Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfășura în România la 26 mai 2019. În acest sens, se fac ultimele pregătiri pentru buna desfășurare a evenimentului.

Întrucât în alți ani s-au semnalat probleme cu urnele mobile, s-a decis la nivelul Autorității Electorale Permanente, prin Biroul Județean Neamț, ca în municipiul Piatra-Neamț urnele mobile să fie amplasate pe locul gropilor din asfalt.

Este bine știut că numărul gropilor este extrem de ridicat, motiv pentru care vor fi foarte multe urne mobile disponibile în special pentru persoanele cu dizabilități care, de nevoie, se vor afla în trecere prin aceste zone, în lipsa mijloacelor de transport în comun și, desigur, a trotuarelor.

Prin urmare, decizia este una lăudabilă, fiind în favoarea celor care nu se pot deplasa la secțiile de votare, căci gropile cu urne mobile vor fi mult mai la îndemână.

Mergeți la vot.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate